Seminis

“De ce aş alege eu seminţe de la Seminis pe care să le cultiv în spaţii protejate sau în câmp?”

Aceasta este cea mai frecventă întrebare pe care producătorii de legume ne-o adresează atunci când le prezentăm produsele noastre.

Daca veţi folosi seminţe Seminis, veţi obţine calitate şi cantitate, veţi avea un potenţial genetic la cel mai înalt nivel şi absolut toate celelalte cheltuieli pe care le aveţi oricum pentru a obţine o producţie de top, vor fi mult mai justificabile.

Este evident faptul ca dacă nu folosim tehnologii adecvate, nu vom putea vedea potenţialul real al hibrizilor Seminis. Pentru a deveni şi mai eficienti, Universal a format şi iniţiat o echipă de specialişti la nivel naţional, cu sprijinul cărora, fermierii din România să poată obţine rezultatele scontate.

Seminis produce şi ameliorează hibrizi de legume de peste un secol. Peste 40% din profit la nivel mondial este reinvestit în obţinerea de hibrizi noi, adaptaţi la condiţiile locale, oriunde pe glob.

Vă garantăm şi vă promitem că produsele pe care le introducem în România, sunt testate pe scară largă timp de câţiva ani înainte să devină produse comerciale. Tocmai pentru a fi noi convinşi că aceste produse vor avea succes atunci când cultivatorii din România le vor introduce în planul lor de cultură.

De peste 25 de ani suntem leaderi pe piaţa seminţelor profesionale de legume din România şi toate eforturile noastre au fost, sunt şi vor fi concentrate pe obţinerea de noi produse cu care Dumneavoastră, fermierii din România, să obţineti rezultatele optime în producţie. Este singurul lucru care ne asigură şi noua continuitate şi credibilitate.